Iubitule, azi o să scriu un poem în care nimeni
n-o să mai moară şi noi vom fi fericiţi.
Mie-mi vei spune Eva, ţie-ţi voi spune Adam.
Copii noştri vor fi primii prunci născuţi. Pe frunze
şi coji de fructe vom inventa primele cuvinte ale lumii.
Iubirea noastră o să ţipe ca o virgină şi paharele vor plesni elegant
undeva în baie sau pe balustradă.
Azi, hai să fim doi depravaţi. Mi-am făcut bucle şi m-am dat
cu ruj pe buze. Aşa cum nu mă laşi să ies în stradă. Roşii.
Sunt mai mult decît Marlyn Monroe,
pentru că mă poţi vedea numai tu.
Să ne încolăcim ca doi şerpi albi sau altfel cum îţi place.
Hai să ghicim în cafea, să bem mult. Mult de tot! Să fumăm.
Iubitule, eu n-am făcut asta niciodată.
Am o carte încă fără pagini. O să scriem poeme,
o să facem baie în cadă cu ele şi o să ne pozăm apoi nud cu toate.
Dacă vei obosi, le scriem la loc. Un cuvînt eu şi altul tu.
S-ar putea să iasă de fiecare dată ceva nou.
În dragoste toate nu pot fi decît astfel. Nimic nu
se trece şi, vezi, totul e nou.
Iubitule, oamenii continuă să moară.
Cînd am început a scrie mi-am închis ochii
şi m-am făcut să cred că tristeţea mea e surdă.
Hai să ne aruncăm în mare!
